Dragă Moș Crăciun,

Azi, aș vrea să-i scriu o scrisoare.. o scrisoare în care sa-i spun că-mi doresc ca anul acesta, de Crăciun, să primesc cadouri cu adevărat valoroase.. i-aș mai spune că nu-mi doresc nimic material, că din sacul lui nu imi doresc lucruri care se pot cumpăra cu bani… Îmi doresc, de fapt, dragoste.. strîngeri calde de mînă, priviri tandre, îmbrățișări ocrotitoare și zîmbete, multe zîmbete. Toate astea de la oameni dragi, oameni apropiați sufletului meu. Anul acesta, de Crăciun, as vrea să mă bucur de lumină și pace.. de lumina revărsată din priviri, de lumina sufletelor fericite… îmi doresc să simt multă, multă iubire in jurul meu… si asta doresc, de fapt, tuturor… Un Crăciun plin de iubire !

Privirea lui X

Sunt o fire foarte sufletistă și am uneori o tendință de a privi insistent. Realizez ca poate  fi deranjant pentru unele personae, dar îmi place să creez relații profunde cu cei care intră în contact cu mine. Foarte putini oameni știu că există o energie care hrănește și creeză.

 Uneori X  evită să mă privească în ochi. Îmi imaginez că o face pentru că doare prea tare. I-am spus că îmi place privirea lui, că transmite foarte mult prin ea. Asta l-a surprins plăcut. Ce îmi place mie la privirea lui  X este că e foaret caldă, senină, pătrunde pînă în suflet și transmite o senzație plăcută oricui interacționează cu ea. Mi-am dat seama de asta încă de cînd l-am cunoscut.

O pauză..

Au trecut două luni de cînd degetele mele nu s-au apropiat de taste, pentru a scrie toate gîndurile care mă frămîntă. M-am gîndit atunci să eau o pauză..o lungăăă pauză, mai exact n-am mai scris pe acest blog din octombrie, acum însă m-am decis să mă întorc. Recunosc că m-am gîndit de multe ori la acest blog, la faptul că nu mai scriu în el și de obicei mă lua un dor..un dor nebun de a scrie. Au fost două luni de tăcere amestecate cu mult zbucium, cu lacrimi de disperare, de deznădejde, de dimineți friguroase, de frica de a începe ceva nou ,inedit, de tristețe apăsătoare. O lună care a trecut cu degetele arzîndu-mi pe tastatură, cu o luptă pe care m-am încrîncenat să o duc. De a tăcea. De-a închide în mine fiecare adiere de sentiment , dar din fericire, ce conteaza e că m-am întors. Dupa cum se vede am schimbat în ceva măsură aspectul blogului și nu doar aspectul.. am planuri de schimbare și în ceea ce privește esența acestuia: textul.

De o săptămînă încoace fac cam aceleași lucruri: somn, cursuri, masă, cursuri, scurte plimbări, cursuri, s.a.s.m.d. Cu alte cuvinte cursurile au un loc cît se poate de privilegiat in viața mea. Am obosit!..am obosit de tot și de toate.. o să încerc să trec peste perioada asta care îmi dă atâta bătaie de cap. Tot ce îmi doresc acum e să ajung la cămin și de acolo la țară unde sper să-mi găsesc liniștea pentru 4 zile, cu alte cuvinte să-mi reîncarc bateriile pentru ceea ce va urma. Abia aștept să văd fața mamei care să mă privească tot ca pe un copil, sa mă întrebe ce am mai făcut, să-mi dea tot felul de sfaturi pe care le-am auzit de atîtea ori.

Cam asta e ..ne auzim mai tîrziu! :)

  
  Astăzi sunt un fluture.. iar nu demult am fost un greiere…uneori sunt frunza nucului din curte și alteori sunt parfumul viei de toamnă în care m-am născut și-am renăscut de-atîtea ori. Din cînd în cînd răspund la telefon și mă bucur să aud voci pe care le-am iubit. Vreți un semn de la mine? Eu zic că e mai bun un îndemn, pe care mi l-a dat și mie un om, dar din păcate a venit prea tîrziu pentru mine :
  
 „ Nu vă mai lăsați constrînși de nimeni și de nimic, nici de vremuri, nici de oameni. Fără ură, fără regrete și resentimente, mergeți înainte ca și cum timpul n-ar exista. Eliberați-vă de tot și de toate cu gîndul că trebuie să trăiți, Pentru și în Adevar. Căci doar Adevărul vă va face Liberi. Și numai liberi fiind, veți putea atinge în viață...Fericirea! ”

În parc regretele plîng iar

       „A venit toamna, acoperămi inima cu ceva, cu umbra unui copac, sau mai bine cu umbra ta.”

                                                                                                                  (N.Stănescu)

E toamnă… În parc regretele plîng iar. Anotimpul amintirilor gândurilor 

romantice printre frunze arămii pe alee liniștite, în parcuri e vremea îndragostiților și a poieziei.

-Dar la ce oră vine toamna?

Vine cînd sufletul e copleșit de tristețe, cînd lacrimile cad pe ramuri formându-se în rouă sfîntă. A venit toamna, și inima îmi bate din ce în ce mai încet sub povara unei iubiri care o chinuie.

   Punct. Așa se termină o propoziție, o frază, un text, așa se termină o iubire, așa se termină o vară plină de bucurie și aventuri. Și vine toamna, și se așterne în parcul sufletului meu. Frunzele cad pe băncile unde ne-am odihnit, gînduri și sentimente în forfota și agitația care îmi însuflețea trăirile. S-a lăsat dintr-o dată liniștea apăsătoare și grea. O tăcere care doare mai mult de cît o mie de cuvinte spuse în grabă. M-ai apăsătoare decît șoaptele de adio.

     A venit toamna… și a omorît frnzele,a alungat speranța,a pustiit băncile pe care acum doar gînduri răzlețe se oprec numai pentru a pleca mai departe în neantul gol al suferintei.

Ziua mea de nastere

       Fiecare septembrie vine împreună cu ziua mea de nastere. Au urmat în fiecare an petreceri. Mai mici sau mai mari. Petreceri reușite sau mai puțin reușite. Au fost oameni dragi alături de mine. Oameni care-mi umple sufletul de viață. Oameni care au încercat, an de an, să-mi umple golurile din suflet. Să acopere lipsurile de afecțiune… n-au reușit.. nu întotdeauna. Pentru ca unele goluri, deși ne amăgim, nu pot fi niciodată umplute. Ramîn, pentru totdeauna.

    La fiecare început de septembrie speram… speram că urmează o zi de naștere sărbătorită cu o petrecere. An dupa an, dezamăgită, cu sufletul tot mai trist. Aniversarea de 18 ani a însemnat o prăjitură cu colegii de clasă. Și o după amiază închisă in cameră, cu manualele în față, cu lacrimi în ochi și cu sufletul departe. Mult dincolo de orizontul pe care-l vedeam zi de zi de la fereastra camerei mici. Camera din care visam să evadez, pentru a nu mă întoarce niciodată. Și-am evadat! Și uite-mă sunt aici, la facultate.

     A trecut un an de atunci. 2011. Un alt septembrie. O altă zi de naștere. Peste două zile. Un an în care nu-mi doresc petreceri, nici muzică, nici voie bună. Un an în care am o singură dorință. Să-mi simt sufletul împăcat, plin de pace. Și-aș vrea să am curaj să-mi petrec această zi singură… doar eu, departe de toți, de toate. Să nu trebuiască să fac altceva decît ceea ce simt. Să nu trebuiască să râd când îmi vine să plîng.

..You..

  ..nu se schimbase deloc. Aceeaşi privire stranie, dincolo de care nu am reuşit niciodată să pătrund, de teama că aş fi putut descoperi ceva care să mă zguduie.,acelaşi zâmbet ambiguu, în care se ascund deopotrivă tristeţe, nostalgie şi bucuria de a trăi clipa., aceeaşi mână caldă, care mi-a alunecat cândva, întâmplător, în propria-mi mână, transformând aşteptarea în suferinţă. Poate doar, mai trist ca de obicei...

Septembrie

 E liniște...te trezești gîdilat lin la ureche de o melodie, mesajul ei dîndu-ți o stare melancolică..."dimineți de septembrie cu aromă de cafea". Răcoarea dimineții parcă îți șoptește că ai mai sta un ceas în plăpumioara ta caldă, și zîmbind inchizi ochii ușor.
    Auzind o frunză cum îți bate în geam, chemîndu-te parcă la o plimbare pe străzile umezite de ploaia inceată și ca și cum parcă totul s-ar mișca cu încetinitorul, îți vine in gînd dorința unui sentiment de fericire, ne mai vrînd decît doar să "alungi conversațiile lungi".
    Cu toții poate că trecem uneori prin anumite momente, care pe moment nu ne dăm seama de ele, doar atunci cînd "vrei din nou liniștea de atunci cînd toamna începea".

E o Luptă grea în Suflet

   O dimineaţă rece.Vântul bate cu putere, îmi deschide larg fereastra. Mă dau jos din pat îndreptându-mă spre fereastră.Un aer rece mă lovi în faţă. Plouă…e ceață. Amintirile mă copleşesc. Drumurile noastre s-au despărţit încă de la ultima ploaie. Stropii de ploaie şi-au pierdut amorul dulce cândva. Gândurile şi amintirile mă topesc. Plouă peste sufletul meu. Lacrimi de durere îmi curg pe obrazul rece..lacrimi îngheţate. Și fiecare lacrimă este cuvânt izvorând din amintire, sărut rătăcit din gânduri. Se opresc îngheţate pe obraz,se topesc încet pe buze. Buze ce au zâmbit cândva. Fiecare lacrimă este o literă, o amintire a unui vechi cuvânt uitat “Te iubesc”. Mă privesc în oglindă, te văd pe tine mângâindu-mi obrazul fierbinte de dor, văd amintiri stinse,simt cel dintâi sărut din ardoare şi ultimul tot pe obrazul bland.

   Mi-e frig, ploaia îmi mângâie obrajii îngheţaţi. Mi-e dor sa-ti simt buzele pe obrazul meu înfierbîntat și pe buzele mele insetate de sarutul tau. Mi-e dor de privirea ta, de fiorul ochilor tăi căprui atingînd fiorul ochilor mei. De atingerea ta tandră care naște în mine izvoare de emoții și căldură. Mi-e dor de glasul tău care mă alintă ca și cînd aș pluti pe un nor de frumusețe din care picură triluri nemaiauzite și culori de roșu, alb, albastru. Mi-e dor de sărutul suprem al sufletelor noastre și mi-e dor de noi cei care înca nu am putut să fim.

 Mi-e dor de tine...

    Îmi este dor să te aud cum îmi spui că ți-e dor, îmi este dor de tot ce n-a fost și ar putea să fie, de adîncul profund și cald din ochii tăi, de atingerea ta. Mi-e dor să știu că ești tu, cînd închid ochii sau îi deschid. Mi-e dor să știu că nu mai pleci și nu mai știu decît să rămîn, mi-e dor ca nopțile și zilele să îți găsească fața adîncită în pernă langa fața mea. Mi-e dor să mă trezesc sub ochii tăi, sa mă-ncălzesc lîngă sufletul tău. Mi-e dor să te aud cum ți-e dor în timp ce îmi vorbești, iar apoi mi-e dor să adorm...

All About Me

    Am iertat greșeli aproape de neiertat, am încercat să înlocuiesc persoane de neînlocuit și să uit persoane de neuitat! Am acționat din impuls, am fost dezamăgită de oamenii pe care-i credeam incapabili să mă dezamăgească, însă am dezamăgit și eu alți oameni! Caut adevărul în locuri în care minciuna tronează. Nu sunt închisă la minte, nu țin cu dinții de ideile mele, nu sunt demodată doar pentru că, uneori, nu îmi plac regulile după care se trăiește în sec XXI..

    Durerea m-a făcut să cresc mai dreaptă. Am facut mult bine și am găsit mult rău, dar asta nu m-a împins decît să fac și mai mult bine. Cred în "iartă și uită"!Sunt o visătoare! Am înțeles în final, de ce viața mea curge cu viteza luminii. Încă mă mai lupt cu timpul și cu mintea mea care nu tace niciodată. 

   Țin mereu pe cineva în brațe, pentru a-l proteja, plîng și cînd trebuie și cînd nu trebuie! Iubesc, trăiesc pentru dragoste, chiar dacă sunt convinsă că îmi v-a frange inima! Iubesc și plîng ascultînd muzică sau privind un film! Sun doar pentru a auzi un glas,care mă cuprinde în brațe de la sute de km.

   

         M-am îndrăgostit de un zîmbet minunat..

Dimineți înfrigurate

De dimineață era atât de frig încât mi-era mersul plutire și mintea zbor.

    Asta pățesc când vine toamna. Iubesc toamna, m-am născut toamna, odată cu toate aromele ei nebune, cu frunzele galbene și cu ploile mărunte. E ciudat cum viața răsare atunci când viața se stinge. Să mă fi reîncarnat din prima frunză care a căzut în acea dimineață de Septembrie? Nu știu, dar tind să cred că e posibil. Și-apoi, toamna îmi dă o altă frumusețe. Zic. Mereu mi-e dor de puloverele mele, de eșarfele și de paltonul gri.

    Toamna miroase a literatură grea, a cărți de bibliotecă, a rechizite noi, a început de școală cu flori pentru învățătoare, a pixuri albastre cu pastă și mina groasă, a balade de dragoste, a săli de clase ce au dus dorul freamătului școlii, a lecții învățate noaptea, la "o ultimă gură de cafea, și-apoi mă pun să dorm", dimineți grele, aburi ieșind din ceai, curtea școlii, pauzele pe coridor și 23 de suflete în costume alb-negru... O să-mi fie dor de școală.. :(((((

Plecarea...

    Mîine e ziua în care mă mut de acasă. De fapt, mai sunt vreo 12 ore.

Nici nu pot să scriu, nu pot să vorbesc, nu pot să gândesc...îmi cade o lacrimă pe obraz și înjur în gând, pentru că nu credeam că sunt atît de lașă. Mi-e frică, ăsta e adevarul. Oricît am fost de încîntată la gîndul că plec, acum mi-e tot mai frică și parc-aș amîna ziua plecării cît pot de mult... mă  uit în jurul meu, în casă  miroase a gem de mure, făcute de mama...înghit în sec și mă gîndesc că e ultima noapte in care locuiesc încă cu adevărat împreună cu părinții mei..

Chiar daca...

Chiar daca

N-o mai vezi zambind...Chiar daca....
Chiar daca n-o mai simti venind
Chiar daca...
Chiar daca nu-ntelegi cum s-a-ntamplat..
Chiar daca...
Nu-i mai poti vorbi,chiar daca
Chiar daca n-o poti intalni
chiar daca....
Chiar daca toata lumea e-ntre voi
Chiar daca el nu-i vinovat
Chiar daca stii si n-ai uitat
Chiar daca lumea s-a-mpartit stupid
la doi
Chiar daca viata v-a speriat
Chiar daca stii,el n-a uitat
Si telefonul suna
Suna mereu....

Ce mult te-a iubit! Ce mult te-a iubit...
Cat te-a iubit de mult
Ce mult te-a iubit
Cat te-a iubit de mult

Chiar daca nu te vede chiar daca
Chiar daca nu mai crede chiar daca
Chiar daca nu mai stie unde esti....
Chiar daca....
O mai vezi trecand.....
Chiar daca
La brat cu sotul ei mergand... chiar daca
Din cand in cand priveste inapoi

Ce mult te-a iubit! Ce mult te-a iubit...
Cat te-a iubit de mult
Ce mult te-a iubit
Cat te-a ïubďt de mult

Suflet de Om

 ..mi-amintesc, îmi zicea cineva că, uneori, te îndepărtezi de oameni tocmai pentru a te apropia. Că depărtarea nu se măsoara în timp și spațiu ci-n clipele pe care reușești să le trăiești împreună cu cei dragi. Că acolo unde e iubire, timpul și distanța nu-și vor întinde nicicând tentaculele. Pentru că sentimentele înfâang timpul.
Dar știii? Uneori e posibil să te îndepărtezi atît de mult, să-ți lași privirile furate de atît de multe alte priveliști, să-ți lași sufletul învăluit de atât de multe alte trăiri încât, oricât te-ai zbate, să nu mai poți găsi drumul spre înapoi. Spre locul acela în care ai lăsat ceva așteptîndu-te.
E posibil, alteori, să rătăcești atît de mult prin alte zări încât, la întoarcere, ușa sufletului să nu mai fie deschisă. Prea multă tristețe să fi ridicat zid greu înaintea ei. De netrecut.

  ..dar, chiar dacă nu mai stii care e cărarea potrivită și rătacirea te întarzie, chiar dacă s-au pierdut pe drum urmele sentimentelor ce le-ai vrut păstrate, chiar dacă prea multă amărăciune nu mai lasă să se vadă diamantul sufletului și totul pare obstacol de netrecut, tu bate. Bate la usa sufletului ce l-ai lăsat asteptîndu-te și încrederea și speranța vor năvali eliberând simțirea încătușată-n amorțeală. Și-n mâna ta sufletul se va lasa modelat si tu, meșter priceput, diamantul sufletului vei șlefui și suflare de viață vei pune în el. Zburdând a fericire în jurul tău ți se va dărui si-ți vei simți inima înflorind a mulțumire.
Mulțumirea maestrului ce-și vede opera împlinită.

..un strop de lumină..

Ce-i trebuie unei zile pentru a fi una frumoasă?

Pentru a fi o zi senină chiar de-i cerul plin de nori mohorîţi? Pentru a te simţi îmbrăţişat de suave, călduţe, raze de soare? Pentru a putea trăi bucuria lucrurilor mărunte, a detaliilor? Pentru a-ţi lăsa sufletul să fie atins de puterea unui cuvînt? De puterea unui zâmbet, a unei priviri, de puterea unei tăceri – grăitoare?
Pentru a înţelege că un " o să-mi fie dor de tine " ascunde-n el o întreagă lume?

Şi nimic altceva nu e necesar?
Pentru a înţelege că unele lucruri nici nu trebuiesc discutate, e suficient că ştii că există?
Sentimente, trăiri…

Ce anume te poate motiva într-atît de puternic? Încît să poţi transforma nesiguranţele în siguranţe, întrebarile în răspunsuri…
Reale – nu create doar pentru a-ţi linişti avântul sufletului…

Cum să simţi optimism şi încredere? Putere pentru a-ţi putea continua drumul, atât de brăzdat de urcuşuri şi coborâşuri… Putere pentru a putea înţelege printre rînduri, de-a vedea subânţelesurile… De-a înţelege din tăcere, din absenţă şi, mai ales, din cuvintele nerostite… Putere de-a putea aştepta cu răbdare, fără a concluziona greşit… Fără a judeca, fără a trăi stări infinit de contradictorii…

Ce-ţi poate picura lumină în suflet?

Dimineata

    În această dimineață m-am trezit speriată. Un vis ciudat îmi tulbura sufletul fricos și mă făcea să deschid involuntar ochii îngreunați de somn.O dimineață albă și rece pătrundea în privirea mea, o dimineață în care eu nu mă regăsesc, o dimineață fără nici un pic de culoare, nici soare, nici nori, nici îngeri să mă tragă din culcușul meu cald. Singurul lucru cunoscut în dimineața asta străină este cafeaua. Bine că măcar ea mă aduce cu picioarele pe pământ. Nu știu în ce direcție să mă îndrept și ce vreau să fac, și nu știu cum să îmi alung tot ce am în suflet?! Îmi lipsește ceva sau poate nimic. Poate e dimineața asta de vină! Cu siguranță!!! Îmi iau cafeaua și mă urc într-un colț de pat, acum mi-e un pic mai bine deși tot singură am rămas, însă cu siguranța că mîine o să fie mai bine.

I Miss You

   Voi, cei care mă citiți acum, vi s-a întâmplat vreodată să vă despărțiți  pe cîteva luni (sau poate 2-3 ani,cine știe..) de o persoană dragă ? Și să vă fie dor de ea? Mie mi s-a întâmplat, și chiar și in vreme ce scriu simt acest dor. Mă refer la acel fior care iți străbate tot corpul, acele furnicături care îți zguduie toată ființa și simți cum trupul caută amintirea care-l face să simtă și inima să plângă. Cuvintele sunt prea sărace pentru a descrie fiorul ce-ți lunecă pe spate, și vrei să întinzi mâna să apuci cealaltă mână ce-o vrei întinsă către tine. Plecam tacută ochii, încercând să-mi unesc mâinile cu ale lui. Acele degete moi si fine ce-mi încântau mai ieri obrazul. Culegeam șoaptele, dorind amar privirea lui adancă.

     Închid ochii și încerc să-l visez, să-l simt aproape, cât mai aproape. Să îi simt răsuflarea şi fiecare bătaie de inimă, să îi simt mâna ce îmi mângâie părul, buzele care îmi sărută ochii. Doamne, ce mult iubesc ochii lui, acei ochi frumoși care adesea îmi vorbesc, și fără ca să vreau mă îndrăgostesc. Mi-e dor de ei, și de acea privire sinceră, acele buze calde, de mângâierile și sărutările lungi și calme. 

        Aseară am adormit cu el în gânduri şi m-am trezit înlăcrimată. Off, cum mi se mai rupe inima in fîșii lungi de durere. L-am revăzut atât, pentru o secundă. După atâtea doruri zbuciumate, agățate-n ochii mei și-n tâmple, l-am vazut. Nu știu exact unde eram însă ne-am întîlnit. I-am zis că îmi este dor de el și m-a luat în brațe . Mă strangea atât de tare încît parcă ne topeam amandoi. Era așa de cald și de bine acolo langă el, apoi a trebuit să plece. S-a ridicat, s-a uitat la mine și mi-a spus că trebuie să plece. Mi-a spus să nu-l uit și că ne vom vedea în curînd, și în timp ce se îndepărta de mine, m-am trezit. Am vrut să-l strig, dar am deschis ochii și visul meu s-a destrămat. Am strîns buzele în încercarea de a simți sărutul lui dar am realizat că visez, iar visez.
         Mergea liniștit. Pur și simplu pășea. Totuși, am avut impresia că pleca pentru totdeauna, că pașii nu-l vor mai purta spre mine niciodată, iar în clipa aceea mi-a fost atât de dor de el încât inima mea a incetat să mai bată. Timpul s-a oprit în loc, doar pașii lui au continuat să-l ducă departe de mine.

Mi-e dor, mi-e dor de el. A trecut mult timp de când a plecat. Atât de muuuult. Încât sufletul meu a plecat în căutarea lui, dar nu l-a mai găsit.

      Uneori îi simt parfumul, sau degetele jucându-se în părul meu. Alteori mi se pare că mă strigă, sau îi aud răsuflarea. De fiecare dată îl caut cu privirea  și nu-l găsesc. Închid ochii și îl descopăr între genele pe care mi le-a sărutat de atîtea ori. Ai ales să exiști nu în sufletul meu, ci în ochii mei, să nu pot vedea decât chipul tău.
     Si ce dor am, ce dooor nebun de tine !

Gânduri infinite

    De când i-am dat viață acestui blog milioane de gînduri îmi zboară prin minte. Încerc să găsesc șirul gândurilor dar, de fiecare dată când am impresia că l-am prins bine, simt cum îmi scapă printre degete și gândurile o iau iar de-a valma prin mintea mea. Nu pot să mă concentrez să dezvolt măcar unul. Am zis că dacă mă pun în fata calculatorului și scriu, poate ceva se va concretiza.
    Sunt atât de multe lucruri despre care aș putea scrie. Aș scrie in primul rand, despre sentimente. Pentru că ele, bune sau rele, sunt cele care ne dictează viața. Tot ceea ce facem, facem conduși de sentimente. Iubirea sau ura, compasiunea sau disprețul, mîndriea sau modestiea – toate sunt sentimente vinovate de acțiunile noastre zilnice. Aș putea să scriu despre oameni. Despre oamenii care ne influențează viața. Oamenii din jurul nostru, fară de care n-am putea trăi. Oameni, care, zîmbindu-ne, ne fac viața mai frumoasă și mai înteresantă. Aș putea scrie despre orice: vise, speranțe, dureri, fericiri, dor ,uitare, iertare, etc. Despre viața plină de urcușuri și coborîșuri.
Despre lupta de zi cu zi.
     Toate astea sunt gînduri care nu mă lasă în pace. Gânduri care se învîrtesc în mintea mea și vor să-mi ajungă în vîrful degetelor, vor să fie exprimate. Încet, încet, toate vor ieși la iveală,.. încet!

Clipele trec peste noi..anii nu vin înapoi..

     Încă o săptămână și se termină și liceul, sfârșitul unei etape din viață și începutul uneia noi, dar una care nu va mai fi la fel ca și celelalte. Nu va mai fi mama să mă trezească dimineața pentru a merge la școală, nu va mai fi masa cu care mă aștepta când mă trezeam, nu vor mai fi unii colegi pe care abia așteptam să îi vad, nu vor mai fi prietenii cu care mă întâlneam după școală, nu vor mai fi profesorii cu care mă înțelegeam atât de bine. Urmează o săptămână nebună în care voi încerca să profit de toate aceste lucruri, pe care le voi pierde odată cu terminarea liceului.

    Așadar un sfat pentru toți cei din clasa a XII-a profitați de toate aceste ultime momente alături de colegii dragi, pe care peste scurt timp nu îi veți mai întâlni.

    Mai multe despre voi scrie probabil după BAC, pentru că, nu-i așa?, el este cel care pune PUNCT acestei etape din viața mea. Deci, prin urmare, sper să iau o notă bună la BAC, si mai sper sa am o vară super tare… :))

..să fim ..Optimiști!

    Se întâmplă ca pe parcursul vieții să traversăm perioade dificile care ne fac să vedem viața nu chiar în culorile cele mai deschise. Atunci suntem tentați să ne lăsăm pradă gândurilor pesimiste. Și asta nu e bine deloc . Fiindcă nu știu cum și de ce, răul se propagă mai repede decât binele. Imediat ce gândurile rele apar, ar trebui oprite. Fiindcă odată instalate, se înmulțesc, își fac loc, se atrag unele pe altele și este foarte greu să le înlături.  

   Sigur, sunt momente în viața noastră când lucrurile nu merg foarte lin dar nu merg toate lucrurile prost în același timp și nu trebuie să lăsăm ca ceva ce nu merge să influențeze și celelalte sfere ale vieții noastre. Iar pentru lucrurile care nu merg întotdeauna, există rezolvări. Trebuie aflate soluțiile și trecut de la gândire la acțiune.Imediat. 

   Nu poți să spui orbește că nu există probleme, că totul este foarte bine. Probleme vor fi întotdeauna dar ne putem adapta. Acționând, cu speranța că lucrurile vor merge bine.
   Cu toții am văzut persoane cărora li se întâmplaseră lucruri foarte grave în viață, tragedii chiar, și care reușeau sa-și păstreze aceeași privire optimistă asupra vieții. Și ne-am întrebat cum pot? Pentru că ei știu că optimismul nu ține de circumstanțe exterioare, de starea lumii, ci ține de interior, de capacitatea noastră de a percepe binele, de încrederea în sine și de bucuria de a trăi.
Bucuria de a trăi nu se regăsește în realizările mărețe, în posesiile materiale, ci este cea pe care o vedem în actele de toate zilele, în micile lucruri, în fericirile acelea prostești de a te plimba pe stradă aiurea, de a simți mirosurile pomilor înfloriți sau de a te uita la un cățel cum se joacă, la un copil, de a fi fizic lângă oamenii pe care îi iubești fără să faci nimic special doar să fii acolo.

   Aș putea să scriu la infinit despre toate acele lucruri care ne aduc bucurie în viață, ne fac să fim fericiți dar pe care nu știm să le apreciem în momentul în care ni se întâmplă. Ce bine ar fi dacă cel puțin o dată pe zi ne-am opri și am spune: Stop! Acum mă bucur, acum chiar sunt fericită! Să avem conștiința permanentă a lucrurilor care ni se întâmplă. Păcat că la școală, prin atâtea lucruri pe care le învățăm, nu învățăm unul fundamental. Cum să ne bucurăm de viață. Prin conștientizarea prezentului. Care așa cum mă gândesc mereu, este singurul care ne aparține. 

Viața trebuie luată în serios dar nu trebuie privită ca o dramă dar nici ca un poem. Trebuie să privim lucrurile la justa lor importanță: să nu luăm în serios pe cele care n-au importanță și nici să ne batem capul pentru cele care nu merită. Și să ne concentrăm asupra lucrurilor bune și frumoase pe care le avem în viață și nu asupra celor negative.

Dor

Dor. Nu mai vreau să-mi fie dor. Va veni oare și ziua în care nu voi mai simți DORUL ăsta atât de plin de tine? Aștept, deocamdată aștept.Poate mâine. Cine știe?

În suflet... plouă... iar plouă ):

    Mă plimbam azi prin ploaia rece și măruntă.Cu mâinile în buzunare și cu privirea înălțată spre cerul mohorât și trist, picioarele-mi purtau pașii într-un ritm atât de agale pe cât mi-era și sufletul de obosit…

Și totuși, îmi ziceam că, prin toată nefericirea asta, de care sunt atât de conștientă, se mai strecoară câte-un strop de bine. Stropi pe care nu mai știu să-i primesc. Și zâmbeam. Deși trist, zâmbeam!
     Mă gândeam că, din cauza mâhnirii pe care o port mereu cu mine, cea atât de prezentă, de profundă, uit să trăiesc și nu mai știu să mă bucur. Și mă bucuram de ploaie, deși nu iubesc ploaia, mă bucuram că cerul e la fel de trist ca și mine. Și-așa, printre picurii reci de ploaie, printre lacrimile calde ce-mi mângâiau obrajii, mi-am căutat în suflet ceva de care să mă pot agăța. Și-am ințeles că, dacă inca continui să merg pe drumul ăsta, deși am căzut de atâtea ori, deși am vrut de-atatea ori să abandonez totul, deși am urât și am suferit..toate acestea trebuie să aibă un rost.

Rostul… trebuie să existe. Deși nu reusesc sa-l deslușesc .
Și aș mai vrea să ploaie întruna
Dar nu în sufletul meu :(

Ce este FEMEIA ???

Femeia, este ceva necunoscut. A fost, este si va ramîne ceva necunoscut.
Este soarele dinaintea furtunii și norii negrii dinaintea soarelui.
Femeia, este umbra care te urmează fără să o vezi, și este adierea vîntului de vară care-ți vălmășește părul.
Femeia, este roua dimineții proaspătă și curată, și liniștea nopții netulburată de nimeni.
Femeia, este susurul apelor de munte reci şi învolburate, și calmul unui lac vulcanic fară nici o undă.
Femeia, este animalul de pradă fără scrupul, apărîndu-și puii, și mielul blînd, păstorit cu grijă de cioban.
Femeia, este bufnita care vede totul în noapte, și liliacul orb la lumina zilei.
Femeia, este șarpele care te privește cu ochi blînzi și-apoi te mușcă, și cîinele ascultător la porunca stăpînului.
Femeia, este ariciul de care nu te poți atinge, și catifeaua de cea mai bună calitate.
Femeia, este măgarul care rage disperat în noapte, și privighetoarea care-ți încîntă sufletul.
Femeia, este necuratul scăpat din iad, și credința dumnezeiască pe pămînt.
Femeia, este ura dezlănţuită a unei case de nebuni, și dragostea împătimită a unui fanatic.
Femeia, este moartea plecată la coasă, și viața de care te atîrni cu disperare.
Femeia, este dezlănțuirea unei orchestre fără dirijor, și farmecul muzicii cîntate de un cor.
Femeia, este tot ce poate fi mai rău, și tot binele din lume.
Femeia, este întunericul de nepătruns, și lumina orbitoare a soarelui.
Femeia, este războiul distrugător, și pacea binefăcătoare.
Femeia, este seceta care vlaguiește, și ploaia care adapă.
Femeia, este boala care ucide, și sănătatea care dăinuie pămîntul.
Femeia, este minciuna fără scrupul, și adevărul care te dezarmează.
Femeia, este ghinionul de care nu poți scăpa, și norocul care-ți vine cu carul.
Femeia, este prostia întruchipată, și inteligența unui calculator.
Femeia este toată urîțenia pămîntului, și frumusețea de neinchipuit a Universului.
Femeia, este tot plînsetul pămantului, și toată bucuria izvorîtă din oameni.
Femeia, este o piatră fără valoare, pe care o arunci, și diamantul cu o valoare inestimabilă.
Femeia, este dezastrul și ruina unei căsnicii, și armonia și liantul care o leagă.
Femeia, este colosul industrial care înghite bani fară profit, și profitul cel mai rentabil.
Femeia, este un nimic si este totul.
Femeia este un trandafir, dacă nu-l știi a culege, înțeapă.
          

  O femeie este precum un ocean. Atunci când se simte iubită încrederea în ea crește semnificant. Abilitatea unei femei de a accepta și de a returna dragostea este o reflecție a felului în care ea se vede. Dacă o femeie se vede fericită inima și brațele ei vor fi larg deschise. Când se vede doborâtă și când suferă cade în umbră. În această perioadă ea are nevoie ca mintea și inima ei să fie deschisă dar... nu va fi așa. După ce va reuși acest lucru ea se va ridica și va simți dragostea ce o înconjoară, va radia de fericire.

   Femeile au tendința de a trăi mai intens sentimentele decât bărbații. Sentimente precum nesiguranța, grija pentru un lucru, indignarea, neîncrederea, confuzia, nevoia sunt trăite de către femei într-un mod mai accentuat chiar dacă nu ar fi cazul. O femeie cu cât este ajutată mai mult cu atât îi crește încrederea în sine și scapă de sentimentele negative pe care hormonii le fac să apară în interiorul său. Femeile tânjesc după înțelegere, respect, devotament, încredere în sine, admirație, egalitate cu bărbații și după sentimentul de iubire.

   Unei femei îi place să își petreacă timpul făcând lucruri simple precum cititul unei cărți, ascultatul unui CD bun, scrierea unui jurnal, uitatul la zborul unei păsări. Unei femei îi place să se relaxeze făcând o baie cu multă spumă și fiind înconjurată de multe lumânări. Lucrurile pe care ea le iubește sunt vorbitul cu o prietenă pentru o perioadă lungă de timp, mersul la cumpărături, plimbările lungi, savuratul unui pahar de vin, satisfacerea partenerului de viață sau pur și simplu statul pe canapea și visatul cu ochii deschiși.

   O femeie este sufletul unei relații, ea este fantezia, floarea, lumânarea, vinul, muzica romantică, plăcerea unirii într-o singură ființă cu cel de lângă ea și mirosul dulce al naturii. Femeia este cea după care un bărbat tânjește. Femeia este ființa pentru care un bărbat trăiește. Femeia este cea pentru care un bărbat ar fi în stare de crimă. Femeia este cea pentru care un bărbat luptă împotriva oricui. Femeia este cea pentru care un bărbat este în stare să se schimbe. Femeia este cea care educă un bărbat. Femeia este cea care înduioșează un bărbat. Femeia completează bărbatul. Femeia este ființa de care un bărbat are nevoie cel mai mult pe lume. În această lume dominată de bărbați ar trebui să fim mândre că suntem femei și că ei fără noi nu ar putea exista.

O singură dată

1.Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să faci ce îţi place, ce ai face?

 Nuștiu ce aș face.. probabil că aș privi Un apus de Soare.

2.Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să iubeşti, pe cine ai iubi?

Pe cel ce mă va surprinde, pe cel care s-a infiltrat în gîndurile mele fără să fi incercat.

3.Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să vorbeşti, ce ai spune ?

Poate cuvintele pe care mi-e greu să le spun: Te iubesc.

3.Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să ţipi, ce ai ţipa?

Că nu vreau să fie ultima oară…

4.Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să râzi, de ce ai râde?

De neîndemanarea celor dragi, de glumele lor proaste.

5.Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să plângi, de ce ai plânge?

Nu aș plânge…

6.Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să bei, ce ai bea?

Aș bea o apă pură și curată .

7. Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să alergi, spre ce direcţie ai alerga?

Spre cel ce m-așteaptă, spre cel ce mă strînge puternic în brațe, spre cel pe care îl iubesc…

8.Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să desenezi, ce ai desena?

Casa parintească si pe mama.

9.Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să scrii, ce ai scrie?

Ce simt in momentul acela…

10.Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să citeşti, ce ai citi?

O scrisoare…

11.Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să furi, ce ai fura?

Un zambet, un sărut și o îmbrățișare…

12.Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să ceri scuze, cui te-ai adresa?

Celor cărora le-am greșit…

13.Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să răneşti, pe cine ai răni?

Nu stiu…nu am ajuns încă în stadiul în care să-i vreau răul cuiva…

14.Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să te rogi, ce ai cere?

O îmbrățișare… asta aș cere..ce să zic: îmi plac îmbrățișările…

15.Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să dai, ce ai da?

Chiar nu stiu…

Best Friends

Tu știi ce înseamnă cu adevărat un prieten și mai ales, știi cine este prietenul tău cel mai bun? Știi ce înseamnă prietenia și cum să-ți faci noi prieteni? 

      Este dificil în viață să fii singur, să nu ai un prieten căruia să-i vorbești, să nu ai cu cine să-ți împarți bucuriile, să nu ai un umăr pe care să plângi. Este un dezastru să n-ai cu cine să râzi, să plângi, să meditezi. Tînjim să avem prieteni. Tînjim să fim iubiți. Este greu să trăiești fară prieteni, pentru că prieten este cineva care te ascultă, în care te poți încrede, care nu te va abandona, nu te va decepționa, care îți sporește puterea când îti spune la nevoie: “Cred că vei reuși, pentru că îți cunosc posibilitățile”. Atunci îți dă puterea de a merge mai departe. Îți dă puterea să te agăți de viată. Prieten, este acela care conduce 800 de km numai ca să te vadă și să te strângă în brațe. Atunci când țipi la el și te descarci pe el, înțelege și rămîne alături de tine. Vrea să fie acela prin care te descarci. Iar atunci cînd plîngi, îți șterge lacrimile le numară și plânge de două ori mai mult pentru tine.

       Nu există iubire mai mare și mai puternică decît cea pe care o exprimă prietenia. Un lucru bun devine mai bun și mai frumos dacă poți să-l împarți cu prietenii. Un prieten adevărat , nu ascultă de vocile din jur, nu îi pasă ce spune lumea, ci îi pasă ce spune inima ta. Te susține orice nu ai face, și niciodată nu te părăsește. Cel mai bun prieten înțelege cel mai bine ce e cu viața ta, îi pasă de tine la fel ca și ție, îți este alături la succesele și la eșecurile tale. Chiar dacă i-ai greșit, te iartă de nenumărate ori doar pentru că ține la tine mai mult ca la el. Prieten este acela pe care îndrăznești să-l suni la 2 dimineața ca să-i spui că nu poți dormi. Și atunci nu v-a dormi nici el , doar ca sa te facă să simți că totul va fi bine în lume cît timp îți va sta în preajmă. Nu va aștepta să fie căutat. Te caută el când îi este dor și nu îi pasă de cîte ori a căutat și de cîte ori a fost căutat. Prieten este acela care, atunci cînd te strînge în brațe uiți de toate grijile, de toate problemele, de toate frămîntările tale. Și nu în ultimul rînd,prieten este acela care te știe și te cunoaște enorm de bine. El știe totul despre tine, te aștepți să-ți întoarcă spatele și totuși, el te place.

Unele prietenii durează o viață, altele doar o perioadă scurtă de timp. O să pierzi și o să cîștigi prieteni de-a lungul vieții, însă nu uita să-i prețuiești pe toți la fel de mult. Întotdeauna vei avea nevoie să-ți fie cineva alături. Când cineva te alege ca prieten dintre miile de oameni care-i sunt în jur, înseamnă că are încredere în tine și știe că se poate baza pe tine în orice situație.

Acum întreabă-te dacă tu ești un/o prieten/ă bun/ă și dacă cineva te consideră cel/cea mai bun/ă prieten/ă. Tu îți ajuți prietenii să fie persoane mai bune și ești alături de ei atunci când au nevoie de tine? Ei fac același lucru pentru tine? Sunt sigură că răspunsurile la întrebările de mai sus sunt toate pozitive.

Beautiful Day

Fiecare zi poate deveni o zi frumoasă. De multe ori furtuna, vremea rea nu este nici pe jumătate atât de groaznică precum pare. Deci nu lăsa ca ploaia să îți strice ziua. Amintește-ți că norii negri vor trece preschimbîndu-se în amintire și într-un simplu zâmbet, pentru că vremurile bune sunt pe drum.

Ești sau nu îndrăgostită?

  Țin minte că atunci cînd aveam 16 ani ziceam că iubirea nu există că... bla, bla, bla. Dar să fim serioşi, sentimentul există. Nu ştiam pe atunci ce înseamnă cu adevărat să fii îndrăgostit, poate pentru că nu mi s-a întâmplat niciodată. (sp: mai este timp destul ). Desigur că mi-au plăcut şi mie multe persoane, şi când îi vedeam pur şi simplu îmi tresărea inima, sau vroiam să fiu mereu cu acel cineva. Credeam că asta e doar un fel de " atracţie " pentru că aşa cum a venit brusc, a si dispărut rapid..Totuşi la vârsta pe care o aveam credeam, că a te îndrăgosti de o singură persoană şi asta să dureze toată viaţa, nu e pentru toată lumea. Nu zic că nu se întâmplă, că sunt cazuri şi cazuri. Dar luându-mă ca exemplu pe mine, eu nu credeam că aş putea să stau o viaţă întreagă cu o singură persoană. Unii dintre noi au nevoie de foarte multă iubire, şi când nu au îndeajuns merg şi caută şi în alte părţi.

   Credeam că atunci când eşti ,,in love,, nu mai ţii cont de nimic şi nimeni. Trebuie să faci ceea ce te face fericit, să fii lângă acea persoană. Indiferent de consecinţe. Şi probabil ajungi să faci orice pentru persoana respectivă. Mi se parea un sentiment grandios şi greu de ajuns, ceva ce pot simţi doar acele persoane cu adevărat deschise la suflet ( inimă ) şi care au curajul de a lăsa pe cineva să le intre în suflet . Mă gîndeam : Oare cînd o voi descoperi? Și cum o voi recunoaște? Cum îmi voi da seama că este ea?

   Azi ,după atîta timp am încercat să explic prin cuvinte ceea ce simt. Și am înțeles că orice expresie aș folosi este inutilă, pentru că nimic nu ar reuși să spună ceea ce simt eu cu adevărat. Pur și simplu iubesc. Așa și este, nu pot să spun de ce îl iubesc. Știu doar că nu aș putea să-i spun cât îl iubesc și asta din cauza că azi îl iubesc mai mult ca în ziua de ieri și mult mai puțin decât in ziua de mâine, în fiecare zi (chiar dacă nu-l văd) îl iubesc tot mai mult. Nu-mi pare rău și indiferent de cum va trece timpul știu că nimic nu o să mă facă să-mi pară rău că D-zeu mi-a dat șansa să-l pot iubi pe el. Aș fi vrut ca cineva să-mi fi spus cît de mult doare să iubești cu tot sufletul, nu cred că mai este vre-o parte a sufletului meu, a ființei mele care să nu-i aparțină.

 Cuvintele mele pot parea lucruri banale însă eu știu ce simt atunci când îl simt aproape și cât de mult îmi este dor de el atunci cand nu este langă mine. Este adevărat că doare, dar fiecare clipă petrecută cu el face ca durerea clipelor petrecute în lipsa lui să dispară mult mai ușor decît vă închipuiți. Dacă asta înseamnă banalitate atunci prefer să rămîn în banalitatea mea căci nu este ceva mai frumos decît sentimentul că el este lumea mea, că pe el îl iubesc, că el este obiectul adorației mele.

Nu stiu dacă prin rîndurile mele am răspuns la întrebare însă eu am știut că sunt îndragostită în momentul în care m-am uitat la el , în ochii lui am văzut iubirea - ceea ce pentru mine înseamnă iubire.

Dragostea ajunge mereu la noi, la timpul potrivit. Eu am întâlnit-o nu de mult şi acum, privind în urmă..mă bucur de felul ei discret de-a pătrunde în viaţa mea. Cu paşi mărunţi, dar siguri îmi deschide inima spre lumi necunoscute și totuşi atât de dragi. Cât timp am aşteptat-o, m-a învăţat că “orice lucru îşi are vremea lui. “ :))

Dragostea nu ne-a iertat

A trecut un an de cînd iubirea noastră s-a stins..și totuși a rămas undeva într-un colț al sufletului meu.

E-aşa de tristă aşteptarea

E-aşa de tristă aşteptarea când ştii c-aştepţi zadarnic!

Şi-aşa de tristă e speranţa când ştii că n-ai la ce spera...

Şi-aşa de jalnică-i chemarea când ştii că nu te poate-aude...

Şi-aşa de grea e resemnarea

Şi-aşa e chinul de amarnic,

Când tot aştepţi, aştepţi zadarnic

Şi ştii că n-ai ce aştepta...

Încât de s-ar găsi cuvinte

Să-exprimi a tale simţăminte,

Să poţi aşterne pe hârtie

Şi suferinţă,

Şi durere,

Şi lacrimile ce-n tăcere

Le verşi amar

Dar în zadar,

În aşteptarea celui care

Nu vrea să vie,

Nici să scrie

Şi nici să ştie

Că tot aştepţi, aştepţi zadarnic ca să vie...

De s-ar găsi cuvinte, zic,

Să poţi aşterne pe hârtie

Această mare tragedie

Ce-unor-ar pare un nimic,

Atuncea s-ar mişca şi munţii,

Şi stâncile s-ar sfărâma;

Şi stelele din cer s-ar rupe,

Şi-oceanele ar îngheţa,

Şi norii s-ar preface-n lacrimi,

Şi toţi vulcanii ar erupe,

Şi lava lor ar arunca

Pe inimile reci ca gheaţa,

Pe sufletele împietrite