Ziua mea de nastere

       Fiecare septembrie vine împreună cu ziua mea de nastere. Au urmat în fiecare an petreceri. Mai mici sau mai mari. Petreceri reușite sau mai puțin reușite. Au fost oameni dragi alături de mine. Oameni care-mi umple sufletul de viață. Oameni care au încercat, an de an, să-mi umple golurile din suflet. Să acopere lipsurile de afecțiune… n-au reușit.. nu întotdeauna. Pentru ca unele goluri, deși ne amăgim, nu pot fi niciodată umplute. Ramîn, pentru totdeauna.

    La fiecare început de septembrie speram… speram că urmează o zi de naștere sărbătorită cu o petrecere. An dupa an, dezamăgită, cu sufletul tot mai trist. Aniversarea de 18 ani a însemnat o prăjitură cu colegii de clasă. Și o după amiază închisă in cameră, cu manualele în față, cu lacrimi în ochi și cu sufletul departe. Mult dincolo de orizontul pe care-l vedeam zi de zi de la fereastra camerei mici. Camera din care visam să evadez, pentru a nu mă întoarce niciodată. Și-am evadat! Și uite-mă sunt aici, la facultate.

     A trecut un an de atunci. 2011. Un alt septembrie. O altă zi de naștere. Peste două zile. Un an în care nu-mi doresc petreceri, nici muzică, nici voie bună. Un an în care am o singură dorință. Să-mi simt sufletul împăcat, plin de pace. Și-aș vrea să am curaj să-mi petrec această zi singură… doar eu, departe de toți, de toate. Să nu trebuiască să fac altceva decît ceea ce simt. Să nu trebuiască să râd când îmi vine să plîng.

..You..

  ..nu se schimbase deloc. Aceeaşi privire stranie, dincolo de care nu am reuşit niciodată să pătrund, de teama că aş fi putut descoperi ceva care să mă zguduie.,acelaşi zâmbet ambiguu, în care se ascund deopotrivă tristeţe, nostalgie şi bucuria de a trăi clipa., aceeaşi mână caldă, care mi-a alunecat cândva, întâmplător, în propria-mi mână, transformând aşteptarea în suferinţă. Poate doar, mai trist ca de obicei...

Septembrie

 E liniște...te trezești gîdilat lin la ureche de o melodie, mesajul ei dîndu-ți o stare melancolică..."dimineți de septembrie cu aromă de cafea". Răcoarea dimineții parcă îți șoptește că ai mai sta un ceas în plăpumioara ta caldă, și zîmbind inchizi ochii ușor.
    Auzind o frunză cum îți bate în geam, chemîndu-te parcă la o plimbare pe străzile umezite de ploaia inceată și ca și cum parcă totul s-ar mișca cu încetinitorul, îți vine in gînd dorința unui sentiment de fericire, ne mai vrînd decît doar să "alungi conversațiile lungi".
    Cu toții poate că trecem uneori prin anumite momente, care pe moment nu ne dăm seama de ele, doar atunci cînd "vrei din nou liniștea de atunci cînd toamna începea".

E o Luptă grea în Suflet

   O dimineaţă rece.Vântul bate cu putere, îmi deschide larg fereastra. Mă dau jos din pat îndreptându-mă spre fereastră.Un aer rece mă lovi în faţă. Plouă…e ceață. Amintirile mă copleşesc. Drumurile noastre s-au despărţit încă de la ultima ploaie. Stropii de ploaie şi-au pierdut amorul dulce cândva. Gândurile şi amintirile mă topesc. Plouă peste sufletul meu. Lacrimi de durere îmi curg pe obrazul rece..lacrimi îngheţate. Și fiecare lacrimă este cuvânt izvorând din amintire, sărut rătăcit din gânduri. Se opresc îngheţate pe obraz,se topesc încet pe buze. Buze ce au zâmbit cândva. Fiecare lacrimă este o literă, o amintire a unui vechi cuvânt uitat “Te iubesc”. Mă privesc în oglindă, te văd pe tine mângâindu-mi obrazul fierbinte de dor, văd amintiri stinse,simt cel dintâi sărut din ardoare şi ultimul tot pe obrazul bland.

   Mi-e frig, ploaia îmi mângâie obrajii îngheţaţi. Mi-e dor sa-ti simt buzele pe obrazul meu înfierbîntat și pe buzele mele insetate de sarutul tau. Mi-e dor de privirea ta, de fiorul ochilor tăi căprui atingînd fiorul ochilor mei. De atingerea ta tandră care naște în mine izvoare de emoții și căldură. Mi-e dor de glasul tău care mă alintă ca și cînd aș pluti pe un nor de frumusețe din care picură triluri nemaiauzite și culori de roșu, alb, albastru. Mi-e dor de sărutul suprem al sufletelor noastre și mi-e dor de noi cei care înca nu am putut să fim.

 Mi-e dor de tine...

    Îmi este dor să te aud cum îmi spui că ți-e dor, îmi este dor de tot ce n-a fost și ar putea să fie, de adîncul profund și cald din ochii tăi, de atingerea ta. Mi-e dor să știu că ești tu, cînd închid ochii sau îi deschid. Mi-e dor să știu că nu mai pleci și nu mai știu decît să rămîn, mi-e dor ca nopțile și zilele să îți găsească fața adîncită în pernă langa fața mea. Mi-e dor să mă trezesc sub ochii tăi, sa mă-ncălzesc lîngă sufletul tău. Mi-e dor să te aud cum ți-e dor în timp ce îmi vorbești, iar apoi mi-e dor să adorm...

All About Me

    Am iertat greșeli aproape de neiertat, am încercat să înlocuiesc persoane de neînlocuit și să uit persoane de neuitat! Am acționat din impuls, am fost dezamăgită de oamenii pe care-i credeam incapabili să mă dezamăgească, însă am dezamăgit și eu alți oameni! Caut adevărul în locuri în care minciuna tronează. Nu sunt închisă la minte, nu țin cu dinții de ideile mele, nu sunt demodată doar pentru că, uneori, nu îmi plac regulile după care se trăiește în sec XXI..

    Durerea m-a făcut să cresc mai dreaptă. Am facut mult bine și am găsit mult rău, dar asta nu m-a împins decît să fac și mai mult bine. Cred în "iartă și uită"!Sunt o visătoare! Am înțeles în final, de ce viața mea curge cu viteza luminii. Încă mă mai lupt cu timpul și cu mintea mea care nu tace niciodată. 

   Țin mereu pe cineva în brațe, pentru a-l proteja, plîng și cînd trebuie și cînd nu trebuie! Iubesc, trăiesc pentru dragoste, chiar dacă sunt convinsă că îmi v-a frange inima! Iubesc și plîng ascultînd muzică sau privind un film! Sun doar pentru a auzi un glas,care mă cuprinde în brațe de la sute de km.

   

         M-am îndrăgostit de un zîmbet minunat..

Dimineți înfrigurate

De dimineață era atât de frig încât mi-era mersul plutire și mintea zbor.

    Asta pățesc când vine toamna. Iubesc toamna, m-am născut toamna, odată cu toate aromele ei nebune, cu frunzele galbene și cu ploile mărunte. E ciudat cum viața răsare atunci când viața se stinge. Să mă fi reîncarnat din prima frunză care a căzut în acea dimineață de Septembrie? Nu știu, dar tind să cred că e posibil. Și-apoi, toamna îmi dă o altă frumusețe. Zic. Mereu mi-e dor de puloverele mele, de eșarfele și de paltonul gri.

    Toamna miroase a literatură grea, a cărți de bibliotecă, a rechizite noi, a început de școală cu flori pentru învățătoare, a pixuri albastre cu pastă și mina groasă, a balade de dragoste, a săli de clase ce au dus dorul freamătului școlii, a lecții învățate noaptea, la "o ultimă gură de cafea, și-apoi mă pun să dorm", dimineți grele, aburi ieșind din ceai, curtea școlii, pauzele pe coridor și 23 de suflete în costume alb-negru... O să-mi fie dor de școală.. :(((((