Dimineți înfrigurate

De dimineață era atât de frig încât mi-era mersul plutire și mintea zbor.

    Asta pățesc când vine toamna. Iubesc toamna, m-am născut toamna, odată cu toate aromele ei nebune, cu frunzele galbene și cu ploile mărunte. E ciudat cum viața răsare atunci când viața se stinge. Să mă fi reîncarnat din prima frunză care a căzut în acea dimineață de Septembrie? Nu știu, dar tind să cred că e posibil. Și-apoi, toamna îmi dă o altă frumusețe. Zic. Mereu mi-e dor de puloverele mele, de eșarfele și de paltonul gri.

    Toamna miroase a literatură grea, a cărți de bibliotecă, a rechizite noi, a început de școală cu flori pentru învățătoare, a pixuri albastre cu pastă și mina groasă, a balade de dragoste, a săli de clase ce au dus dorul freamătului școlii, a lecții învățate noaptea, la "o ultimă gură de cafea, și-apoi mă pun să dorm", dimineți grele, aburi ieșind din ceai, curtea școlii, pauzele pe coridor și 23 de suflete în costume alb-negru... O să-mi fie dor de școală.. :(((((