Dragă Moș Crăciun,

Azi, aș vrea să-i scriu o scrisoare.. o scrisoare în care sa-i spun că-mi doresc ca anul acesta, de Crăciun, să primesc cadouri cu adevărat valoroase.. i-aș mai spune că nu-mi doresc nimic material, că din sacul lui nu imi doresc lucruri care se pot cumpăra cu bani… Îmi doresc, de fapt, dragoste.. strîngeri calde de mînă, priviri tandre, îmbrățișări ocrotitoare și zîmbete, multe zîmbete. Toate astea de la oameni dragi, oameni apropiați sufletului meu. Anul acesta, de Crăciun, as vrea să mă bucur de lumină și pace.. de lumina revărsată din priviri, de lumina sufletelor fericite… îmi doresc să simt multă, multă iubire in jurul meu… si asta doresc, de fapt, tuturor… Un Crăciun plin de iubire !

Privirea lui X

Sunt o fire foarte sufletistă și am uneori o tendință de a privi insistent. Realizez ca poate  fi deranjant pentru unele personae, dar îmi place să creez relații profunde cu cei care intră în contact cu mine. Foarte putini oameni știu că există o energie care hrănește și creeză.

 Uneori X  evită să mă privească în ochi. Îmi imaginez că o face pentru că doare prea tare. I-am spus că îmi place privirea lui, că transmite foarte mult prin ea. Asta l-a surprins plăcut. Ce îmi place mie la privirea lui  X este că e foaret caldă, senină, pătrunde pînă în suflet și transmite o senzație plăcută oricui interacționează cu ea. Mi-am dat seama de asta încă de cînd l-am cunoscut.

O pauză..

Au trecut două luni de cînd degetele mele nu s-au apropiat de taste, pentru a scrie toate gîndurile care mă frămîntă. M-am gîndit atunci să eau o pauză..o lungăăă pauză, mai exact n-am mai scris pe acest blog din octombrie, acum însă m-am decis să mă întorc. Recunosc că m-am gîndit de multe ori la acest blog, la faptul că nu mai scriu în el și de obicei mă lua un dor..un dor nebun de a scrie. Au fost două luni de tăcere amestecate cu mult zbucium, cu lacrimi de disperare, de deznădejde, de dimineți friguroase, de frica de a începe ceva nou ,inedit, de tristețe apăsătoare. O lună care a trecut cu degetele arzîndu-mi pe tastatură, cu o luptă pe care m-am încrîncenat să o duc. De a tăcea. De-a închide în mine fiecare adiere de sentiment , dar din fericire, ce conteaza e că m-am întors. Dupa cum se vede am schimbat în ceva măsură aspectul blogului și nu doar aspectul.. am planuri de schimbare și în ceea ce privește esența acestuia: textul.

De o săptămînă încoace fac cam aceleași lucruri: somn, cursuri, masă, cursuri, scurte plimbări, cursuri, s.a.s.m.d. Cu alte cuvinte cursurile au un loc cît se poate de privilegiat in viața mea. Am obosit!..am obosit de tot și de toate.. o să încerc să trec peste perioada asta care îmi dă atâta bătaie de cap. Tot ce îmi doresc acum e să ajung la cămin și de acolo la țară unde sper să-mi găsesc liniștea pentru 4 zile, cu alte cuvinte să-mi reîncarc bateriile pentru ceea ce va urma. Abia aștept să văd fața mamei care să mă privească tot ca pe un copil, sa mă întrebe ce am mai făcut, să-mi dea tot felul de sfaturi pe care le-am auzit de atîtea ori.

Cam asta e ..ne auzim mai tîrziu! :)