Azi...

Azi nu vreau sa vorbesc, sa ascult, sa inteleg.
Azi nu ma simt inspirata, motivata si nici optimista.
Azi nu ma simt puternica, dar nici slaba. Nu ma simt copil, dar nici adult. Nu ma simt fericita, dar nici trista. Nu sunt furioasa, dar nici calma.
Azi nu ma simt curajoasa si nu-mi gasesc cuvintele potrivite.
Azi nimic nu mi se pare colorat… e doar alb, negru sau gri.
Azi am lacrimi care au indraznit sa curga, care nu au stat cuminti in ochi. Dar nici ele nu stiu exact daca ma pot ajuta sau nu…
Azi mi-e gandul departe si ma simt obosita.
Azi sunt mai capricioasa ca vremea, sunt mofturoasa si incapatanata.
Azi aud, dar nu ascult. Privesc, dar nu vad. Gust, dar nu simt.
Azi si cuvintele fug de mine.
Azi simt nevoia sa tac, sa-mi inabus gandurile si sa-mi golesc mintea de tot ce nu-mi place.
Azi simt nevoia sa-mi ascult bataile inimii si sa-mi imaginez ca spun o poveste.
Azi ma scald in ape tulburate de ploi reci, agitate.
Azi sunt o furtuna de sentimente contradictorii.
Azi nu e cea mai frumoasa zi, dar pentru ca e un dar divin o s-o duc pana la capat cu demnitate.
Azi nu am nici o stare. Cred.

Fii răsăritul meu ! * - *

Fii răsăritul meu și eu îți voi fi pământ! Te voi aștepta cu nerăbdare să mă învălui în lumina și căldura ta, să tremur la fiecare atingere a ta și de emoție să-mi crească iarba și pomii, să-mi strălucească apele și văzduhurile, să-mi cânte păsările și să-mi înflorească  florile.  

 Fii răsăritul meu!

 Să mă trezesc mereu alături de tine!     

                                                        

     

TEATRU, TEATRU și iară-și TEATRU

 Privesc în jurul meu și nu văd decît TEATRU, TEATRU și iară-și TEATRU. Iată ce mă înconjoară zilnic. Sunt precum un actor ce îmi joc propriul rol în propriul spectacol pe care m-am deprins să-i zic "Viață". Vo-i juca bine sau rău îi las pe ei să mă critice "spectatorii" care la rândul lor ar fi și ei niște actori în spectacolul comun care m-am deprins ai zice "Lume". O altă zi, o nouă scenă... noi personaje - mai puțin pozitive decât negative. Nui nici comedie, nici dramă, ci mai degrabă o combinație perfectă între ele. Nui nici vis și nici realitate, este doar ceea ce văd ori cel puțin ce îmi pare că văd. Știu de unde pornesc dar  nu cunosc unde voi ajunge. Îmi pare uneori că i-aș iubi pe toți dar îi urăsc pe mulți din ei. Si sunt uneori încrezută în sine și peste ceva timp din nou ramîn dezamăgită. Îmbrac ca de obicei masca fericirii pe față iar sub ea mă doare cea adevărată. Mint pentru a supraviețui, nu că îmi place. Vorbesc frumos pentru că îmi place, nu pentru a supraviețui. Iert pentru că sunt obligată să fac asta de cel de sus. Cedez doar pentru că așa fac oamenii deștepți și cuminți. Mulțumesc pentru că e un gest frumos. Și voi, cei care mă citiți acum vă pare că sunteți diferiți de mine și totuși avem un lucru comun, toți ne găsim sfârșitul cu 2 metri mai jos decât scena, care m-am deprins ai zice "pământ". =(

Nu lăsa pe mîine ce poți face azi!

 -  "Nu vrei să ne vedem azi?" 
 -  "Am obosit. Ce-ar fi să ne vedem mâine?"
 De câte ori nu ai amânat pentru "mâine"? De unde ştii tu ce va fi mâine? Poate mâine vei fi la fel de ocupat/ă. Poate mâine ţi se întâmplă ceva sau i se întâmplă ceva. Şi mâine... în loc să te bucuri de o companie plăcută, ajungi să te scalzi în regrete. Ziua de azi este realitatea. "Mâine" e doar o iluzie.

La miez de noapte

  Cîndva, la miez de noapte, am să mă trezesc,..am să-ţi sărut ochii şi am să mă scol încetişor din pat, să nu te trezesc. Presupun că zîmbeşti prin somn şi nu vreau să-ţi deranjez fericirea.  Am să-mi iau o cană mare cu ceai şi am să ies la balcon.  Am să privesc stelele şi am să-i zic "hello" lunii...   o sa-mi amintesc de multe... multe care-mi vor aduce zîmbet nostalgic, sau trist, sau vesel.. nu ştiu încă...   Cu siguranţă atunci cînd am să vin lîngă tine în pat, voi avea corpul rece, şi tu ai să mă cuprinzi prin somn mornăind "iar n-ai somn?..." şi ai să-mi  încălzeşti  trupul cu sărutul buzelor tale... Eu am să adorm  în ritmul respiraţiei tale, încălzită de dragostea aprinsă dintre noi!