TEATRU, TEATRU și iară-și TEATRU

 Privesc în jurul meu și nu văd decît TEATRU, TEATRU și iară-și TEATRU. Iată ce mă înconjoară zilnic. Sunt precum un actor ce îmi joc propriul rol în propriul spectacol pe care m-am deprins să-i zic "Viață". Vo-i juca bine sau rău îi las pe ei să mă critice "spectatorii" care la rândul lor ar fi și ei niște actori în spectacolul comun care m-am deprins ai zice "Lume". O altă zi, o nouă scenă... noi personaje - mai puțin pozitive decât negative. Nui nici comedie, nici dramă, ci mai degrabă o combinație perfectă între ele. Nui nici vis și nici realitate, este doar ceea ce văd ori cel puțin ce îmi pare că văd. Știu de unde pornesc dar  nu cunosc unde voi ajunge. Îmi pare uneori că i-aș iubi pe toți dar îi urăsc pe mulți din ei. Si sunt uneori încrezută în sine și peste ceva timp din nou ramîn dezamăgită. Îmbrac ca de obicei masca fericirii pe față iar sub ea mă doare cea adevărată. Mint pentru a supraviețui, nu că îmi place. Vorbesc frumos pentru că îmi place, nu pentru a supraviețui. Iert pentru că sunt obligată să fac asta de cel de sus. Cedez doar pentru că așa fac oamenii deștepți și cuminți. Mulțumesc pentru că e un gest frumos. Și voi, cei care mă citiți acum vă pare că sunteți diferiți de mine și totuși avem un lucru comun, toți ne găsim sfârșitul cu 2 metri mai jos decât scena, care m-am deprins ai zice "pământ". =(