E-aşa de tristă aşteptarea

E-aşa de tristă aşteptarea când ştii c-aştepţi zadarnic!

Şi-aşa de tristă e speranţa când ştii că n-ai la ce spera...

Şi-aşa de jalnică-i chemarea când ştii că nu te poate-aude...

Şi-aşa de grea e resemnarea

Şi-aşa e chinul de amarnic,

Când tot aştepţi, aştepţi zadarnic

Şi ştii că n-ai ce aştepta...

Încât de s-ar găsi cuvinte

Să-exprimi a tale simţăminte,

Să poţi aşterne pe hârtie

Şi suferinţă,

Şi durere,

Şi lacrimile ce-n tăcere

Le verşi amar

Dar în zadar,

În aşteptarea celui care

Nu vrea să vie,

Nici să scrie

Şi nici să ştie

Că tot aştepţi, aştepţi zadarnic ca să vie...

De s-ar găsi cuvinte, zic,

Să poţi aşterne pe hârtie

Această mare tragedie

Ce-unor-ar pare un nimic,

Atuncea s-ar mişca şi munţii,

Şi stâncile s-ar sfărâma;

Şi stelele din cer s-ar rupe,

Şi-oceanele ar îngheţa,

Şi norii s-ar preface-n lacrimi,

Şi toţi vulcanii ar erupe,

Şi lava lor ar arunca

Pe inimile reci ca gheaţa,

Pe sufletele împietrite